In ce masura determina orasele mici si mijlocii dezvoltarea regionala

În majoritatea documentatiilor de amenajare și planificare a teritoriului  european se urmărește o dezvoltare a sistemelor de așezări bazată pe elemente de tip axe și noduri si pe dezvoltarea policentrică. Axele sunt reprezentate de infrastructurile de transport majore iar nodurile de centrele economice cu funcții specifice. Modelul de dezvolare al uniunii europene al lui R. Brunet- “Blue Banana” reprezintă un astfel de exemplu. În aceste documente se propun politici de sprijinire a cooperării între diverse orașe mici și mijlocii și cooperări de tip urba-rural în vederea consolidării poziției în teritoriu. La nivel de patrimoniu se sugerează inființarea de trasee culturale chiar și transanționale și la nivel european (”Drumul Renaşterii, Drumul Reformei şi al Contrareformei, Drumul Veneţian, Drumul Bizantin ,Drumul Otoman”[1] ), precum și măsuri locale de conservare și restaurarea  patrimoniului, “Amenajarea teritoriului trebuie să contribuie la conservarea şi respectarea memoriei tuturor naţionalităţilor şi grupurilor religioase, valorificând un patrimoniu cultural specific”^[2].

Lucrarea de față își propune să stabilească în ce masură orașele mici și mijlocii determină dezvoltarea regiunilor cu un patrimoniu bogat și care sunt elementele cheie care favorizează această dezvoltare. Prin studiul de caz se  dorește  determinarea  axelor  principale de dezvoltare și pricipalele noduri la nivelul regiunii culturale Nord-Vest, cu detalierea județului Maramureș. Studiul se va concretiza prin realizarea unui scenariu de dezvoltare pentru orașele mici și mijlocii din regiunea Nord –Vest, bazat pe principiile valorificării patrimoniului cultural,  dezvoltării policentrice și coeziunii teritoriale.

---

[1] Principii directoare pentru Dezvoltarea teritorială durabilă a Continentului European  pag 14

[2]Principii directoare pentru Dezvoltarea teritorială durabilă a Continentului European  pag 14

Pozitia oraselor mici si mijlocii in Romania

În România orașele mici și mijlocii au o poziție relativ fragilă, fiind afectate în marea majoritate de probleme sociale, economice, de mediu, de infrastructură tehnică și edilitară. ”După o dezvoltare hipertrofică în cele peste cinci decenii de industrializare forțată, sensul evolutiv al sistemului urban românesc s-a schimbat radical, acesta intrând într-o perioadă de dezurbanizare, atât din punct de vedere demografic cât și calitativ, prin modificarea atributelor funcționale”[1]. Sursele principale care au generat aceste probleme sunt atât ridicarea la rang de oraș a localităților fără a asigura dotările necesare pentru o localitate urbană cât și restructurarea economică care a avut loc după anii 1990. ”Urbanizarea postcomunistă a avut mai mult valențe cantitative, exprimate mai mult prin mărirea numărului de orașe și prin creșterea populaței urbane ca o masură de contrabalansare a  migrației acesteia către rural, și mai puțin calitativă de creștere a standardelor de confort urban.”^[2] 

O dată cu globalizarea ( stare a lucrurilor care face ca viata unor comunități și indivizi dintr-o parte a globului sa fie  influențată de decizii din cealaltă parte a globului conform lui Liviu Ianași) aceste localități  tind să iși piardă latura tradițională datorită înlocuirii obiceiurilor străvechi ( festivaluri, datini, etc.) cu cele împrumutate din occident. ”Numeroase oraşe europene sunt  expuse pericolului comercializării şi uniformizării culturale, care le distruge individualitatea şi identitatea”[3] 

Un alt factor care duce la pierderea identității lor este tendința accentuată de depopulare, tendința de migrație a tinerilor către orașele mari precum și degradarea elementelor de patrimoniu din lipsa fondurilor și interesului local pentru revitalizarea și revalorificarea lor.

”oraşele mici sunt dezavantajate în competiţia cu oraşele mari şi sunt cele care sunt afectate din cauza pierderii forţei de muncă calificate, a populaţiei cu educaţie sau creşterea şomajului”[4] 

Dezvoltarea laturii culturale a unei regiuni are implicații mari asupra economiei sale.” In special, o cultură diversă și vibrantă este un factor de localizare important pentru atragerea forței de muncă specializate și a industriilor creative.”[5] Dacă nu este realizată planificat, prin dezvoltarea laturii cultural-turistice se poate ajunge la  accentuarea disparitaților intraregionale.”Cultura și diversitatea reprezintă domenii cheie ale competenței orașului.”[6]

---

[1] R.Sageata “Globalizare culturala si cultura globala, global si local în geografia culturala”, editura Universitara Pag.201

[2] R.Sageata “Globalizare culturala si cultura globala, global si local în geografia culturala”, editura Universitara Pag.205

[3] Schema de dezvoltare a Spațiului Cumunitar (1999)

[4]I. Trincă  rezumat Teză de doctorat Rolul Oraşelor Mici În Dezvoltarea Intraregională, pag. 25 (2011)

[5] R. I. Popescu,  Provocari si solutii pentru dezvoltarea oraselor mici si mijlocii din Uniunea Europeana, pag. 60(2007)

[6] R. I. Popescu,  Provocari si solutii pentru dezvoltarea oraselor mici si mijlocii din Uniunea Europeana, pag. 60(2007)

Orasele mici si mijlocii in documentele de planificare teritoriala

În documentele de planificare europene precum Schema de Dezvoltare  a Spațiului Comunitar (1999), Agenda Teritorială a Uninuii Europene sau Planul de Dezvolatare Spatială a Uniunii Europene (ESPD), se conturează tendințe moderne de dezvoltare a rețelei de orașe bazându-se pe cooperare între orașe și cooperarea urban-rural,  precum şi din zone cu provocări şi necesităţi geografice specifice  (în vederea consolidării importanței și creșterii puterii, cooperări tranfrontaliere), dezvoltare policentrică, conservarea valorii culturale a orașelor istorice și promovarea unui turism  controlat, care să nu afecteze valoarea culturala și de patrimoniu a așezărilor. ”Oraşele care funcţionează ca centre regionale ar trebui să coopereze, ca elemente ale modelului policentric, pentru a oferi o parte din propria valoare adăugată altor oraşe, din zone rurale şi periferice ”^[1], ”oraşele mici şi medii precum şi zonele rurale sunt încurajate să coopereze cu alte administraţii, chiar din alte ţări, pentru a-şi consolida identitatea internaţională şi specializarea, ca mod de a deveni mai atractive pentru investiţii”^[2]

La nivelul documentelor și studiilor de amenajarea și planificarea teritoriului european se întâlnesc diverse criterii de ierarhizare a orașelor în funcție de structura particulară a sistemului de așezări din fiecare țară și zonă. Modul de definire al orașelor mici și mijlocii diferă de la țară la țară și este raportat la  structura sistemului de așezări, la orașele mari. În definerea orașelor mici și mijlocii sunt luate ca elemente de raportare mărimea (numarul populatiei), centralitatea, funcțiile urbane și influența în teritoriu.

---

[1]Agenda Teritorială a Uninuii Europene, Spre o Europă mai competitivă şi durabilă a regiunilor diverse (2007)

[2] Agenda Teritorială a Uninuii Europene, Spre o Europă mai competitivă şi durabilă a regiunilor diverse (2007)

Rolul cultural al oraselor mici si mijlocii

Studierea rețelei de localități este un subiect tratat de multe domenii de studii, fiecare abordându-l dintr-o perspectivă proprie ”a fost obiect de studiu pentru geografi, sociologi, urbaniști, istorici, antropologi, economiști precum și alți specialiști și ganditori”[1] Astfel ei au încearcă să determine modalitățile, cauzele, evolutia așezărilor umane precum și relația dintre aspectele sociale și așezările umane. Cert este că marile evenimente din istorie, știința și tehnologie au avut un impact major asupra sistemului de așezări și involuntar au lasat o bogată mostenire culturală atât în orașele mari cat și în orașele mici și mijlocii.

În Romania primele preocupări în legătură cu sistemul de așezări au apărut în secolul XX. Cincinat Sfintesecu, părintele urbanismului românesc  a numit domeniul amenajării teritoriului ”Superurbansim”. Cel mai mare impact asupra sistemului de așezări urbane în țara noastra l-a avut regimul comunist.”Rețeaua de așezări a suferit puternice și uneori brutale transformări în deceniile comuniste, 1989 a surprins-o într-o etapă în care nu toate transformările au avut răgaz să fie asimilate iar sistemul nu a atins un nivel suficient de stabil”[1]. Datorită dorinței de industrializare excesivă au fost înființate/declarate numeroase orașe mici și mijlocii constituite în jurul unităților industriale nou realizate. Cu toate acestea,  noile așezări urbane nu au beneficiat de dotări de infrastructură edilitară aferente unei localități urbane și imediat după căderea comunismului și perioada declinului industrial aceste așezări s-au confruntat cu probleme mari, vizibile și astazi. Și în perioada care a urmat, respectiv din 1990 până în prezent, au fost declarate noi orașe care nu beneficiau de toate dotările localităților urbane, din lipsa fondurilor la administrațiile locale, “profitându-se” de data aceasta de permisivitatea legislației în vigoare.

---

[1] G. Pascariu, Strucutra și dinamica sistemelor de așezări umane și procesul de planificare teritoriala, (2011)

---

[1]G. Pascariu, Strucutra și dinamica sistemelor de așezări umane și procesul de planificare teritoriala, (2011)