Definirea cantitativa a oraselor mici si mijlocii si locurile centrale - partea a doua

Centrele sunt locuri unde se furnizează servicii , iar periferia (regiune complementară centrului) este locul unde populația le folosește. Între aceste centre se realizează o ierarhie. Astfel, centrele de nivel superior, asociate orașelor mari, vor concentra toate tipurile de servicii, inclusiv cele rare, iar serviciile ieftine și frecvente  vor fi oferite în numeroase centre mici, amplasate în apropierea consumatorilor, adică în orașe mici și mijlocii și eventual comune. Se poate observa că prin această teorie se poate determina o ierahie a rețelei de așezări pe baza comportamentului cumpărătorului.

Germania folosește criteriul centralității ca factor important în definirea sistemului de așezări. Astfel orașele sunt delimitate conform lui Gatzweiler[1] :

• orașe mijlocii mari, locuri centrale de importanţa mare şi mijlocie 50 000-100 000 locuitori
• orașe mijlocii mici, locuri centrale de importanţa mare sau medie sub 50 000 de locuitori
• orașe mici, centre de importanță redusă

Ipotezele acestei teorii sunt depășite în unele aspecte întrucât mobilitatea consumatorilor a crescut mult față de anul 1933  când a fost concepută teoria. Orașele mici și mijlocii își pierd din importanță ca locuri centrale de servicii, deoarece în multe cazuri consumatorilor le e mai ușor sa ajungă într-un oraș mare datorită autostrăzilor și liniilor de cale ferată de mare viteză. Luând în considerare modalitățile de transport actuale, conform studiul Espon 1.4.1 ” The Role of Small and Medium-sized Towns”(2006), teoria rămâne valabilă dacă înlocuim satele cu orașele mici și mijlocii, orașele mici și mijlocii cu marile aglomerări urbane iar marile noduri cu orașele globale.

Trebuie luat în considerare faptul că marile orașe au o capacitate de expansiune limitată, iar poluarea și supraaglomerarea le face din ce în ce mai puțin atractive. Din aceste considerente, în viitor orașele mici și mijlocii și-ar putea recăpăta importanța de centre de servicii regionale.

---

[1]Gatzweiler , citat  în studiul Espon 1.4.1 ” The Role of Small and Medium-sized Towns”(2006)

Definirea cantitativa a oraselor mici si mijlocii si locurile centrale

Definirea calitativă a orașelor mici și mijlocii se referă la funcțiile îndeplinite de acestea. Marile categorii de funcții urbane, conform studiului Espon 1.4.4 ” The Role of Small and Medium-sized Towns” sunt  funcția economică, culturală, politică, administrativă și financiară.”Orașul pare să se contureze ca o combinație a acestor funcții, ceea ce îi conferă impotanță în teritoriu”[1].

Orașele pot fi privite ca locuri centrale cu anumite funcții în sistemul rețelei de asezări, conform teoriei locurilor centrale promovată de W. Christaller. 

Christaller a formulat o legătură directă între mărimea demografică a unui oraș, specializarea sa și  funcțiile economice, cunoscută sub numele de ”Teoria locurilor centrale”. Acest lucru arată că orașele mici și mijlocii au un loc important în repartizarea funcțiilor la nivel național și regional.

Această teorie analizează modelele economice de distribuție,  localizare și impact ale așezarilor urbane și consideră orașul ca o aglomerare de bunuri destinate locuitorilor regiunii în care orașul reprezinta locul central. Acestea au fost considerate ”bunuri centrale” iar orașele ”locuri centrale”. Se pornește de la premiza unei regiuni relativ omogene. Scopul teoriei este de a demonstra că  ansambul localizărilor va determina un sistem ierarhizat al orașelor și va soluționa problema localizării.

”Teoria a fost utilizată în planificarea spaţială (implementarea aşezărilor umane în polderele olandeze sau pentru justificarea politicii metropolelor de echilibru Franţa), dar nu poate fi utilizată în studiul distribuţiei serviciilor în zonele rurale aflate în declin.”[2] Conform acestei teorii, reţeaua de localități se structurează pe următoarele principii[3]:

1. Densitatea maximă a punctelor de desfacere a produselor este determinată de echilibrul dintre aria de desfacere a unui produs care asigură o cerere egală cu nivelul pragului minim de producţie.

2.  Beneficiul agentului este zero în starea de echilibru.

3.  Producţia de bunuri care oferă cel mai mic nivel al raportului cerere – ofertă (bunurile cu pragul cel mai mic), determină o reţea de oraşe de nivel 1.

4.  Alte activităţi se vor localiza în aceleaşi oraşe, chiar dacă nivelul minim de producţie este inferior celui al produselor specifice primului nivel. Aceste activităţi care au un prag mai ridicat se vor localiza într-un număr mai mic de oraşe de nivel

            5.  Oraşele care conţin activităţi cu prag superioare primului nivel (şi în consecinţă au o arie superioară), constituie un nivel superior (2) şi aşa mai departe

       

---

[1]Rosenblat, Cicille, 2003; Roncayolo, 1997

[2]Note de curs Factorii localizarii, Catalin Sârbu, pag.27

[3]cf. note de curs  ”Factorii localizării” Catalin Sârbu pag.27