În
documentele de planificare europene precum Schema de Dezvoltare a Spațiului Comunitar (1999), Agenda
Teritorială a Uninuii Europene sau Planul de Dezvolatare Spatială a Uniunii
Europene (ESPD), se conturează tendințe moderne de dezvoltare a rețelei de
orașe bazându-se pe cooperare între orașe și cooperarea urban-rural, precum
şi din zone cu provocări şi necesităţi geografice specifice (în vederea consolidării importanței și
creșterii puterii, cooperări tranfrontaliere), dezvoltare policentrică,
conservarea valorii culturale a orașelor istorice și promovarea unui
turism controlat, care să nu afecteze
valoarea culturala și de patrimoniu a așezărilor. ”Oraşele care funcţionează
ca centre regionale ar trebui să coopereze, ca elemente ale modelului
policentric, pentru a oferi o parte din propria valoare adăugată altor oraşe,
din zone rurale şi periferice ”[1],
”oraşele mici şi medii precum şi zonele rurale sunt încurajate să coopereze cu
alte administraţii, chiar din alte ţări, pentru a-şi consolida identitatea
internaţională şi specializarea, ca mod de a deveni mai atractive pentru
investiţii”[2]
La
nivelul documentelor și studiilor de amenajarea și planificarea teritoriului
european se întâlnesc diverse criterii de ierarhizare a orașelor în funcție de
structura particulară a sistemului de așezări din fiecare țară și zonă. Modul
de definire al orașelor mici și mijlocii diferă de la țară la țară și este
raportat la structura sistemului de
așezări, la orașele mari. În definerea orașelor mici și mijlocii sunt luate ca
elemente de raportare mărimea (numarul populatiei), centralitatea, funcțiile
urbane și influența în teritoriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu