Centrele sunt locuri
unde se furnizează servicii , iar periferia (regiune complementară centrului)
este locul unde populația le folosește. Între aceste centre se realizează o
ierarhie. Astfel, centrele de nivel superior, asociate orașelor mari, vor
concentra toate tipurile de servicii, inclusiv cele rare, iar serviciile
ieftine și frecvente vor fi oferite în
numeroase centre mici, amplasate în apropierea consumatorilor, adică în orașe
mici și mijlocii și eventual comune. Se poate observa că prin această teorie se
poate determina o ierahie a rețelei de așezări pe baza comportamentului
cumpărătorului.
Germania folosește
criteriul centralității ca factor important în definirea sistemului de așezări.
Astfel orașele sunt delimitate conform lui Gatzweiler[1]
:
- orașe mijlocii mari, locuri centrale de importanţa mare şi mijlocie 50 000-100 000 locuitori
- orașe mijlocii mici, locuri centrale de importanţa mare sau medie sub 50 000 de locuitori
- orașe mici, centre de importanță redusă
Ipotezele acestei
teorii sunt depășite în unele aspecte întrucât mobilitatea consumatorilor a
crescut mult față de anul 1933 când a
fost concepută teoria. Orașele mici și mijlocii își pierd din importanță ca
locuri centrale de servicii, deoarece în multe cazuri consumatorilor le e mai
ușor sa ajungă într-un oraș mare datorită autostrăzilor și liniilor de cale
ferată de mare viteză. Luând în considerare modalitățile de transport actuale,
conform studiul Espon 1.4.1 ” The Role of Small and Medium-sized Towns”(2006),
teoria rămâne valabilă dacă înlocuim satele cu orașele mici și mijlocii,
orașele mici și mijlocii cu marile aglomerări urbane iar marile noduri cu
orașele globale.
Trebuie luat în considerare faptul că marile orașe
au o capacitate de expansiune limitată, iar poluarea și supraaglomerarea le
face din ce în ce mai puțin atractive. Din aceste considerente, în viitor
orașele mici și mijlocii și-ar putea recăpăta importanța de centre de servicii
regionale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu