Definirea calitativă a orașelor mici și mijlocii
se referă la funcțiile îndeplinite de acestea. Marile categorii de funcții
urbane, conform studiului Espon 1.4.4 ” The Role of Small and Medium-sized
Towns” sunt funcția economică,
culturală, politică, administrativă și financiară.”Orașul
pare să se contureze ca o combinație a acestor funcții, ceea ce îi conferă
impotanță în teritoriu”[1].
Orașele pot fi
privite ca locuri centrale cu
anumite funcții în sistemul rețelei de asezări, conform teoriei locurilor
centrale promovată de W. Christaller.
Christaller a
formulat o legătură directă între mărimea demografică a unui oraș,
specializarea sa și funcțiile economice,
cunoscută sub numele de ”Teoria locurilor
centrale”. Acest lucru arată că orașele mici și mijlocii au un loc
important în repartizarea funcțiilor la nivel național și regional.
Această teorie analizează modelele economice de
distribuție, localizare și impact ale
așezarilor urbane și consideră orașul ca o aglomerare de bunuri destinate
locuitorilor regiunii în care orașul reprezinta locul central. Acestea au fost
considerate ”bunuri centrale” iar
orașele ”locuri centrale”. Se
pornește de la premiza unei regiuni relativ omogene. Scopul teoriei este de a
demonstra că ansambul localizărilor va
determina un sistem ierarhizat al orașelor și va soluționa problema
localizării.
”Teoria a fost utilizată în planificarea spaţială
(implementarea aşezărilor umane în polderele olandeze sau pentru justificarea
politicii metropolelor de echilibru Franţa), dar nu poate fi utilizată în
studiul distribuţiei serviciilor în zonele rurale aflate în declin.”[2] Conform acestei teorii, reţeaua
de localități se structurează pe următoarele principii[3]:
1. Densitatea maximă a punctelor de desfacere a produselor
este determinată de echilibrul dintre aria de desfacere a unui produs care
asigură o cerere egală cu nivelul pragului minim de producţie.
2. Beneficiul
agentului este zero în starea de echilibru.
3. Producţia de
bunuri care oferă cel mai mic nivel al raportului cerere – ofertă (bunurile cu
pragul cel mai mic), determină o reţea de oraşe de nivel 1.
4. Alte activităţi se
vor localiza în aceleaşi oraşe, chiar dacă nivelul minim de producţie este
inferior celui al produselor specifice primului nivel. Aceste activităţi care
au un prag mai ridicat se vor localiza într-un număr mai mic de oraşe de nivel
5. Oraşele care conţin activităţi cu prag
superioare primului nivel (şi în consecinţă au o arie superioară), constituie
un nivel superior (2) şi aşa mai departe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu