sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Definirea calitativa a oraselor mici si mijlocii



Orașele mici și mijlocii sunt elemente cheie în coeziunea teritorială deoarece acest concept  se bazează pe dezvoltarea policentrică ce presupune existența și funcționarea orașelor mici și mijlocii, nu doar a marilor aglomerații urbane.
Aceste orașe constituie nodurile principale ale structurii teritoriului, atât la scară regională cât și națională. Prin politicile de cooperare teritorială se accentuează rolul orașelor mici și mijlocii și implicit se întărește coeziunea teritorială. Dintre aceste politici,  poate cele mai importante sunt cele de cooperare transfrontalieră, dezvoltarea rurală, politici de protecție a mediului, de limitare a expansiunii urbane.
Una dintre cele mai vechi definiții ale orașului din literatura de specialitate românească este cea dată de Simion Mehedinţi ”grupări de clădiri şi de oameni, provocate de circumstanţe regionale în legătură cu circulaţia mărfurilor  şi a oamenilor”.[1] O altă definiție este dată în Dictitonarul limbii române moderne (1958) ”așezare omenească importantă, care constituie un centru adiministrativ, industrial, comercial politic şi cultural.I. Ianoș (1987) consideră orașul ca ”un sistem termodinamic şi informaţional optimal deschis [2]. Prin această definiție autorul înțelege orașul ca un sistem parțial dechis ce are resurse şi mecanisme îndeajuns pentru a-i asigura o funcţionare temporară cu puţine fluxuri de intrate.
            Delimitarea categoriilor de orașe este realizată în ”Geografia României - Geografia umană şi economică”, Vol. II[3]. Astfel,orașele mici sunt considerate cele cu până în 20 000 de locuitori, orașele mijlocii cele care au între 20 000 şi 100 000 de locuitori, iar orașele mari cele cu peste 100 000 de locuitori.
În studiul Espon 1.4.4 ” The Role of Small and Medium-sized Towns” orașele mici și mijlocii sunt abordate din perspectiva cantitativă și calitativă.
            În definirea cantitativă criteriul principal  de delimitare a celor două categorii de orașe este numărul de locuitori. Acesta nu este raportat la numărul total al populației unei țări, ceea ce face ca acest criteriu de delimitare să nu fie foarte exact.  Un exemplu în acest caz este că un oraș mare din Franța ( cu mai mult de 50 000 de locuitori ) este considerat un oraș mediu în Spania sau Polonia.


[1]Citati  în teză doctorat ”Rolul orașelor mici în dezvoltarea intraregioanlă”, Ionuț Trincă,2011
[2]Citat  în teză doctorat ”Rolul orașelor mici în dezvoltarea intraregioanlă”, Ionuț Trincă,2011
[3] Citat  în teză doctorat ”Rolul orașelor mici în dezvoltarea intraregioanlă”, Ionuț Trincă,2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu